AVIZ
referitor la propunerea legislativă Pentru modificarea și completarea Legii Cadru nr. 153 / 2017 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice
Analizând propunerea legislativă Pentru modificarea și completarea Legii Cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (b513/29.10.2019), transmisă de Secretariatul General al Senatului cu adresa nr.XXXV/6386/13.11.2019 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D999/14.11.2019,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată şi art.46(2) din Regulamentul de organizare şi funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații şi propuneri :
1. Propunerea legislativă are ca obiect modificarea și completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit Expunerii de motive, intervențiile legislative vizează „modificarea salariilor de bază prevăzute pentru personalul care lucrează în cadrul Administrației Rezervației Biosferei ”Delta Dunării”, astfel încât acestea să fie similare cu cele din Administrația Centrală”.
Prin obiectul său de reglementare, potrivit art.73 alin.(3) lit. p) din Constituția României, republicata, propunerea legislativă se încadrează în categoria legilor organice, iar în aplicarea art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.
Precizăm că prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
2. Întrucât proiectul de lege va avea implicații asupra bugetului de stat, este obligatorie solicitarea unei informări din partea Guvernului, în conformitate cu dispozițiile art.111 alin.(1) din Constituția României, republicată.
Totodată, sunt incidente prevederile art.15 alin.(1) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la obligativitatea întocmirii unei fișe financiare, cu respectarea condițiilor prevăzute de art.21 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr.69/2010, republicată, fiind necesare și referiri la impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani), cât și la consultările derulate în vederea elaborării propunerii legislative.
3. La titlu, pentru un spor de rigoare în exprimare, sintagma „Pentru modificarea și completarea Legii Cadru nr.153/2017” trebuie scrisă sub forma „pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr.153/2017”.
4. La partea introductivă a articolului unic, pentru rigoare normativă, sintagma ”cu modificările și completările ulterioare” trebuie redată ulterior elementelor ce țin de identificarea publicației oficiale a actului normativ, după modelul ” … publicată în Monitorul Oficial al…., nr. … din …, cu modificările și completările ulterioare, …”, iar în ce privește marcarea articolului, aceasta se va face ca „Articol unic –”.
5. La partea dispozitivă a pct.1, semnalăm că textul vizat este pct.41 din Nota de la anexa nr.VIII, Capitolul I, lit.A, pct.I, litera f), iar intervenția preconizată este de natura modificării și nu a completării normei. În consecință, pentru rigoare normativă, textul trebuie reformulat astfel:
„1. La anexa nr.VIII, capitolul I, litera A, pct.I, litera f), punctul 41 de la notă se modifică și va avea următorul cuprins: ”.
Reiterăm observația pentru situațiile similare din redactarea părților dispozitive ale pct.2-4, în sensul reformulării dispozițiilor după cum urmează:
„2. La anexa nr.VIII, capitolul I, litera A, pct.I, după punctul 6 de la notă se introduce un nou punct, punctul 7, cu următorul cuprins:”.
„3. La anexa nr.VIII, capitolul II, titlul de la litera H se modifică după cum urmează: „H. PROTECȚIA MEDIULUI. AGENȚII DE PROTECȚIE A MEDIULUI.”
„4. La anexa nr.VIII, capitolul II, nota de la lit.a) a literei H, se abrogă ”.
6. La pct.2, cu privire la textul nou introdus, acesta se va marca, în debutul său, cu cifra aferentă: „7.”.
PREŞEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.